Procura imputernicire
Procura este actul juridic unilateral prin care mandantul îl împuterniceşte pe mandatar (procurator) să încheie anumite acte juridice. Mandatantul detaliază în înscris, în conţinutul procurii, actele pe care le poate incheia mandatarul în numele său. Procura este astfel decât o încorporare într-un înscris a voinţei de a fi reprezentat.
Procura - Legislatie si cadru legal. Procura reprezintă materializarea unui mandat. Astfel, i se aplică principiile contractului de mandat, reglementat de Codul civil (Titlul IX al Cărţii a III-a, "Despre mandat", art. 1532-1559).
Părţile contractului de mandat. Persoana împuternicită să efectueze anumite operaţiuni este numită mandatar/procurator. Persoana care il imputerniceste în acest sens pe mandatar poarta denumirea de mandant. Mandantul trebuie să fie capabil sa încheie el însuşi actul in cauza, în funcţie de natura acestuia. Mandatarul trebuie să aibă în toate cazurile capacitate deplină de exerciţiu.
Obiectul procurii. Obiectul procurii trebuie să fie determinat, posibil şi licit. El poate consta însă numai în încheierea de acte juridice, cele materiale având doar un caracter accesoriu. De asemenea, actele juridice cu caracter strict personal (intuitu personae) nu pot fi efectuate de către mandatar.
Modele de procuri
- Procura semnatura electronica (digitala)
- Procura de folosire autoturism
- Procura cazier judiciar
- Procura judiciara
- Procura reprezentare divort
- Procura pentru banca
- Imputernicire Registrul Comertului
- Procura ridicare pensie
- Procura vanzare apartament
- Procura pentru copil minor
Intrebari frecvente despre procuri
- Care este valabilitatea unei procuri sau imputerniciri notariale?
- Un mandatar trebuie sa-si reprezinte mandantul numai cu titlu gratuit?
- Ce diferente sunt intre procura speciala si procura generala ?
- Ca imputernicit, pot imputernici la randul meu pe altcineva ?
- Cat costa o procura ?
- Procura autentica sau sub semnatura privata?
Hotarari judecatoresti (jurisprudenta) relevante in materia contractului de mandat (procuri, imputerniciri)
- Contract de mandat. Depasirea limitelor imputernicirilor primite. Ratificare
- Procura falsa. Fals intelectual. Latura subiectiva.

